A-
 A 
A+
Cauta
Pentru a putea beneficia de toate functionalitatile site-ului, va rugam sa va logati ca voluntar sau organizatie/institutie!

De ce voluntar
PDF Imprimare Email

De multe ori ai auzit ca pentru a produce o schimbare trebuie sa actionezi. Nu trebuie sa ai asteptari de la ceilalti pentru ca astfel nu reusesti sa faci ceea ce ti-ai propus. Daca te implici in activitati de voluntariat ai posibilitatea sa iti pui ideile in practica si sa produci schimbari in comunitatea ta.


Ce avantaje ai ca voluntar?
 

  • Traininguri de dezvoltare personala si profesionala gratuite. In mod normal, educatia non-formala este platita, dar majoritatea organizatiilor care desfasoara activitati cu voluntarii le asigura acestora sesiuni de pregatire pentru domeniul in care activeaza.
  • Valoare adaugata pentru CV-ul tau. De foarte multe ori, facultatile din tara sau din strainatate solicita activitati de voluntariat, acestea fiind o conditie de admitere. O conditie pe care, in calitate de voluntar, o vei indeplini cu usurinta.
  • Experienta pentru o viitoare profesie si a unui viitor job. Daca esti la liceu sau la facultate si nu stii daca ti se potriveste domeniul pe care l-ai ales, poti face voluntariat in domeniul pe care ti-l doresti si analizand iti vei da seama daca este sau nu ceea ce vrei.
  • Networking. Daca te implici in activitati de voluntariat ai sansa sa cunosti tineri din tara sau din diferite parti ale lumii care au aceleasi interese ca si tine cu care poti impartasi experiente si redacta proiecte.

Timpul este unul dintre cele mai pretioase "lucruri": pe care le poti darui unei cauze. Banii, prietenii, orice altceva pot reveni, insa timpul pe care il dedici unei anumite activitati nu. De aceea este foarte important sa alegi cu grija ceea ce ti se potriveste, caci va fi cauza in care vei investi timpul si energia ta. Ca voluntar trebuie sa lucrezi cu oamenii, chiar si cu aceia cu care nu ai afinitati. Daca ai rabdare si poti sa inveti din greselile proprii sau ale altora, vei descoperi ca poti fi mai tolerant si ca lucrul in echipa poate avea rezultate extraordinare. Reusesti astfel sa-ti infrunti temerile si sa-ti descoperi si sa-ti dezvolti noi abilitati si competente.


Conform legii, voluntariatul este activitatea de interes public desfasurata de persoane fizice, denumite voluntari, in cadrul unor raporturi juridice, altele decat raportul juridic de munca si raportul juridic civil de prestare a unei activitati remunerate. (Legea nr.195/2001 din 20/04/2001 Republicat in Moniroul Oficial, Partea I NR.276 din 25/04/2007) es te activitatea desfasurata din proprie initiativa, prin care o persoana fizica isi ofera


Centrul National de Voluntariat propune urmatoarea definitie "Voluntariatul este activitatea desfasurata din proprie initiative, prin care o persoana fizica isi ofera timpul, talentele si energia in sprijinul altora fara o recompense de natura financiara, dar care poate deconta cheltuielile realizate in sprijinul proiectului"


Ce spun voluntarii


"A fi sau a nu fi...voluntar?


Raspunsul meu este: A FI. Am pornit in aceasta experienta impreuna cu prietena mea cea mai buna, vazand afisul Salvati Copiii in liceu. You can be a super hero too... Cum de nu ma gandisem la asta pana acum? Asa ca am pornit, de mana cu Rux, spre sediul unde aveam sa cunoastem atatea lucruri minunate...
Nu stiam pana atunci concret ce inseamna voluntariat. Desi aveam o vaga idee, nu mi-as fi imaginat niciodata ca poate fi o experienta atat de importanta, pentru ceilalti din jur in primul rand, dar si pentru mine, ca adolescenta supusa acelorasi tentatii zilnic. Sa ajungi sa cunosti toate aceste probleme care ne privesc pe noi toti, nu numai pe cei care trebuie sa le indure, este un lucru esential daca vrei sa gasesti rezolvarea.
Ne-am inscris in programul Educatie pentru Sanatate, ne-am gandit ca e un program care o sa ne ajute foarte mult si pe noi. Si asa a si fost. Pentru ca mi-am dat seama ca pana atunci doar aveam impresia ca stiu cu adevarat ce se intampla, insa nu stiam. Desi a trebuit sa ajungem sa stapanim precis toate notiunile despre fiecare drog in parte, despre metode contraceptive, modalitati de relationare cu ceilalti si atatea subiecte care tin de fiecare dintre noi, a fost foarte antrenant si fun. Si pe langa a cunoaste atatea persoane entuziaste si dornice sa schimbe ceva si a-ti face atatia prieteni noi, am castigat mult mai mult decat as fi putut castiga intr-un job, sau oriunde as fi primit acele atat de ravnite beneficii financiare. Am invatat sa lucrez cu tinerii si copiii care au nevoie de noi, iar asta este un lucru minunat. Am invatat importanta unei decizii, in fata vietii si a ce iti pune ea in cale. Impreuna cu Rux am tinut 6 ore de dirigentie cu niste copii de clasa a 8-a (si spun copii pentru ca si eu sunt un copil si imi place sa cred asta), care, desi pareau a fi foarte informati despre viata sexuala, droguri si orice altceva, au aflat pe parcurs atatea lucruri noi care fac diferenta dintre o decizie corecta si una luata aleotoriu. Incet, s-au dezmortit, asa ca ne-am apropiat de ei, astef incat orele pe care le aveam la dispozitie au devenit curand prea scurte.
De ce sa nu recunosc, ajunge sa iti placa sa faci asta, si sa vrei sa faci mai mult. Toate aceste lucruri te fac sa te gandesti ca merita sa te implici pentru ele, te fac sa te simti ca avand ceva de spus in toata nebunia asta din jurul tau. Iti dau puterea de a-ti dori sa faci ceva pentru cei din jur si sa vrei sa fii mai bun, tu, ca persoana. Te ajuta sa iti dezvolti abilitatile sociale, sa poti relationa mult mai usor cu ceilalti si sa poti atinge ceea ce iti doresti mult mai rapid, pentru ca deja ai o viziune mult mai larga asupra lumii. In plus, poti avea parte si de multa distractie. Desi sunt si eu inca la inceput, ajungand sa cunosc atatia oameni noi ma face sa imi doresc mai mult, iar de aici un surplus de entuziasm pentru ceea ce va urma. O amintire grozava e cea de pe 3 decembrie, cand, cu ocazia zilei nationale HIV-SIDA (care fusese de fapt pe 1 dec), ne-am strans o gasca imensa de voluntari in Piata Universitatii si, imbracati toti in pelerine rosii (Red Riding Hood like) si inarmati cu sute de baloane rosii, am format o gigantica fundita umana, in semnul asociat HIV-SIDA. Am ras cu totii in nestire cateva ore, ne-am ciondanit pe acolo in frig, doar-doar ne iese bucla perfecta pentru poza. Ne intalnim destul de des noi intre noi, voluntarii de pe acelasi program, o data la doua saptamani pentru a dezbate diverse teme, si a discuta despre experientele avute la clasa sau la alte activitati, si lunar toti voluntarii, sa ne cunoastem mai bine.
Pentru cei curiosi, o sa ne vedeti probabil pe strada impartind pliante impotriva violentei in familie sau impotriva exploatarii economice a copiilor, iar voi puteti sa ne ignorati sau sa va pese de ce avem de spus. Pentru cei care vor insa sa se implice, ne gasiti chiar aici. Mereu gata sa ne facem new friends. Decizia sta in mainile voastre..." (Ella,17 ani)


" De ce sa fii voluntar? Poti sa gasesti multe motive si contra-motive. Eu, ca voluntar activ timp de 2 ani pot sa-ti ofer suficiente din ambele categorii, dar o sa ma concentrez pe ceea ce chiar conteaza. Sa fii voluntar inseamna sa inveti mult despre viata, sa te maturizezi uneori fara macar sa-ti dai seama, sa simti satisfactia unui lucru bine facut. Cel mai important, voluntariatul inseamna prietenii pe care ti-i faci, fie ca e vorba de cele patru tipe cu care te intelegi bine sau, de ce nu, tipu' ala dragut de care te-ai indragostit vara asta. Daca stii sa te distrezi, o vei face si punand bannere pentru concert si jucandu-te cu copiii refugiati. Si daca nu stii inca, inveti si asta." (Mihaela, 18 ani)


"Mi-am dorit sa fiu voluntar pentru a-i ajuta pe cei care au nevoie de timpul, de informatiile, experienta si abilitatile mele. Una dintre cele mai frumoase activitati pe care am desfasurat-o ca voluntar a fost aceea de a lucra cu copiii din Centrele Organizatiei Salvati Copiii. Am facut impreuna globulete de Craciun, icoane pe sticla, cosulete pentru Paste, obiecte care au fost vandute cu ocazia sarbatorilor. Ii admir pentru vointa cu care reusesc sa treaca peste greutatile vietii si consider ca mi-au oferit o adevarata lectie de viata. Am invatat ca pot realiza tot ce imi propun si ca sunt norocoasa ca am o familie care ma iubeste si ma sustine. De aceea pentru cei mai putin norocosi voi continua activitatile de voluntariat." (Nicoleta, 25 ani)

 
 

Cauta oportunitate

Cauta cuvant Localitate

ex: Consultant, IT
Categorii
Cautare avansata

Ultimele oportunitati

Recomanda prietenilor

Chestionar

De ce doriti sa fiti voluntar?
 

Ultimele evenimente

Niciun eveniment

Abonare newsletter